Author Archive for Lucian Oprea
openSUSE în România
Monday, December 14th, 2009 by Lucian Oprea
Încet, încet comunitatea românească a utilizatorilor openSUSE începe să devină cunoscută. Acest aspect se datorează în primul rând tuturor celor care ajută la scrierea articolelor și răspund pe forum la întrebări. Imediat după lansarea versiunii 11.2, am început să participăm la diferite evenimente pentru a populariza distribuția printre utilizatorii de linux și viitorii posibili utilizatori.
Astfel:
- pe 12 noiembrie 2009 – la câteva ore după lansare, a avut loc o întâlnire “amicală” a membrilor comunității și nu numai. Astfel, am avut ocazia să ne vedem “față în față” și nu doar “online”. Fiecare a aflat despre fiecare câte ceva astfel încât să cunoaștem mai mult decât un “nickname”. Pentru cine dorește și are posibilitatea să participe sau să organizez întâlniri asemănătoare în localitatea unde se află se poate “documenta” la adresa următoare http://www.flickr.com/photos despre atmosfera în care s-a desfăsurat această întâlnire.
- 14 noiembrie 2009 – a fost susținută prima prezentare despre openSUSE 11.2 în fața a peste 40 de participanți cu ocazia petrecerii “Firefox 5 ani România”. A fost prima ocazie în care am vorbim despre comunitatea românească openSUSE. Imaginile sunt disponibile la adresa http://www.flickr.com/photos.
- 10 decembrie 2009 – a urmat întâlnirea de la RLUG unde auditorul a fost alcătuit din persoane care știau ce este o distribuție linux. Întrebările puse de public au avut un nivel de dificultate mai ridicat. Imaginile de la această prezentare sunt disponibile la adresa http://www.flickr.com/photos.
- 12 decembrie 2009 - openSUSE fost prezentă la conferința Blug*OS*Con organizată de BLUG. Această conferință a fost un adevărat maraton pentru oraganizatori și nu numai, deoarece a durat o zi. Pe lângă openSUSE au mai fost prezentate distribuțiile Fedora, Ubuntu vs Debian, Mandriva, Arch Linux. Imaginile sunt disponibile la adresa http://www.flickr.com/photos.
Am observat că sunt puțini utilizatori care au “auzit” de această distribuție și doar câțiva care au utilizat-o. Se crede că este un sistem închis care nu oferă posibilitatea de a modifica ca în orice distribuție ceea ce se dorește. Este greșit deoarece distribuția openSUSE pune la dispoziția unui utilizator “non-tehnic” o unealtă grafică numită YaST cu ajutorul căreia se pot efectua orice configurare de sistem și instala orice pachet (aplicație) iar persoanele “tehnice” au posibilitatea de a efectua configurările dorite direct din linia de comandă.
Antivirus NOD32 pentru openSUSE
Thursday, December 3rd, 2009 by Lucian OpreaDe curând este disponibilă pentru sistemele linux versiunea beta a antivirusului NOD32. Acesta rulează pe openSUSE, Mandriva, Fedora, Ubuntu.
Cerințe de sistem:
- Debian and RedHat based distributions (Ubuntu, OpenSuse, Fedora, Mandriva,RedHat etc.)
- kernel 2.6.x
- GNU C Library 2.3 or newer
- GTK+ 2.6 or newer
- LSB 3.1 compatibility recommended
Acesta este disponibil la adresa http://beta.eset.com/linux. Manualul de instalare și utilizare este disponibil la adresa http://download.eset.com/manuals.
Voi reveni cu mai multe informații după instalare.
Amintiri plăcute – Petrecere lansare openSUSE 11.2
Monday, November 16th, 2009 by Lucian OpreaOdată cu lansarea versiunii 11.2, openSUSE a devenit mai matură, interfața grafică este mai bine finisată iar timpul de bootarea a scăzut considerabil.
La întâlnirea organizată de comunitate openSUSE România, membrii și nu numai, au avut ocazia să se întâlnească, să se cunoască mai bine și să vorbească despre viitor.
Bineînțeles că nu s-a discutat numai despre openSUSE, plaja subiectelor abordate fiind foarte largă.
Fotografiile de la acest eveniment sunt disponibile pe Flickr.
Mulțumim tuturor celor care au participat la eveniment.
Update: Iată și filmele…
openSUSE 11.2 RC2
Monday, November 2nd, 2009 by Lucian Oprea Au mai rămas cateva zile până la apariția versiunii finale a distribuției openSUSE 11.2. Lansarea va avea loc pe 12 noiembrie 2009.Versiunea 11.2 RC2 este disponibilă pentru testare la adresa http://software.opensuse.org/developer/en.
Câteva cuvinte despre varianta DVD disponibilă în acest moment.
Am încercat să instalez sau să fac un upgrade utilizând varianta DVD la propriul sistem, dar din cauza unor legături lipsă referitoare la unitatea optică procesul de instalare a eșuat. Deoarece testarea avea loc pe calculatorul pe care îl utilizez în mod uzual, am renunțat. Ceea ce pot spune, atât cât am văzut din procesul de instalare, este faptul că fundalul verde a fost înlocuit cu unul mult mai plăcut vizual. Deasemenea, nu am văzut deficiențe majore pentru traducerea în limba română.
Utilizare live CD KDE
Deoarece procesul de instalare/upgrade de pe DVD a eșuat, am utilizat un cd live varianta KDE. Ceea ce pot spune este că:
- interfața vizuală este îmbunătățită, adică nu mai este nevoie să îmi setez dimensiunea fonturilor, tipul de font, etc. ca să îmi placă …
- efectele grafice au funcționat imediat (până acum trebuia să fac diferite artificii că să am efecte grafice)
- pentru cei care nu știu, direct din interfață se poate realiza instalarea distribuției pe hdd.
Aștept cu nerăbdare apariția versiunii finale a distribuției, sper cu cât mai mai puține bug-uri.
openSUSE 11.2 RC1
Saturday, October 17th, 2009 by Lucian OpreaDin data de 15.10.2009 este disponibilă pentru descărcare și testarea versiunea openSUSE 11.2 RC1. Aceasta se poate descărca de la adresa http://software.opensuse.org/developer.
Până la apariția versiunii finale openSUSE 11.2 au mai rămas 25 zile. La adresa http://en.opensuse.org/OpenSUSE_11.2 sunt disponibile informații despre ceea ce aduce nou openSUSE 11.2.
SUSE Studio
Tuesday, September 29th, 2009 by Lucian Oprea… sau cum îmi pot personaliza propria distribuție openSUSE
Novell pune la dispoziția utilizatorilor o interfață web cu ajutorul căreia se poate crea și personaliza distribuția linux openSUSE sau SUSE Linux Enteprise. Produsul rezultat se poate descărca sub forma unei imagini .iso. Această imagine .iso poate să fie un live CD, poate să fie o imagine obișnuită pe un DVD sau se poate crea o imagine care să fie utilizată într-un VMware.
Aplicația online permite utilizatorului să aleagă o distribuție (openSUSE11.1 sau SUSE Linux Enterprise10/11), varianta de desktop utilizată (GNOME, KDE, interfață minimală, etc.) și tipul de arhitectură (32 bit sau 64bit).
Customizarea distribuției openSUSE sau SUSE Linux Enterprise se referă la:
- personalizare fundal inițializare sistem operare
- icon pentru logo (se pot alege dintre cele predefinite sau se pot adăuga iconuri personalizate)
- creare automată a utilizatorilor
- parole predefinite pentru utilizatori
- scripturi proprii care să ruleze automat
- pachete/aplicații instalate
Remarcabil este faptul că după customizarea distribuției, aplicația SUSE Studio oferă posibilitatea ca utilizatorul să vadă customizările efectuate înainte de a descărca imaginea .iso.
Serviciul este disponibil la adresa http://susestudio.com. Este nevoie de crearea unui cont sau de utilizarea unui openid pentru utilizarea acestei aplicații online. Mai multe informații se pot obține de pe pagina oficială http://en.opensuse.org/SUSE_Studio.
Cele mai utilizate aplicaţii în openSUSE
Saturday, September 5th, 2009 by Lucian OpreaRecunosc, ideea de a scrie despre cele mai utilizate aplicații pe care le utilizez în openSUSE nu îmi aparține. Pot spune, fără să greșesc prea mult, ca acestea sunt universal valabile pentru principalele distribuții linux: Fedora, Ubuntu, Mandriva, etc.
Mai mult, aceste aplicații pot varia în funcție de versiunea de desktop utilizată și/sau preferințele utilizatorului.
Voi enumera cele mai frecvente aplicații care se pot utiliza într-o distribuție Linux pentru utilizare cotidiană.
1. Browser web
- Firefox – consider ca este cel mai popular browser care este utilizat pe o distribuție linux
- Opera – un browser pe care a început să îl utilizez recent
2. Chat
- Pidgin – un client de chat foarte stabil care este implicit pentru Gnome
- Kopete – un alt client de chat care vine implicit cu KDE
- Skype – un client de chat care asigură o conexiune audio impecabilă
3. Client de mail
- Thunderbird – l-am utilizat într-o perioadă și am fost mulțumit. Îl recomand pentru cei care nu doresc să utilizeze versiunea de la microsoft sau nu au altă posibilitate
- Evolution – este inclus în distribuție
4. Aplicații pentru birou
- openoffice.org – este echivalentul de la suita office de la microsoft. Ca grafică este asemănătoare cu office 2003
5. Audio
- Amarok – un excelent utilitar pentru organizarea muzicii de pe calculator și pentru ascultarea acesteia
- XMMS – foarte asemănător cu player-ul MP3 WinAmp
6. Video
- Mplayer – un foarte bun player video penttru filme
- Smplayer – se bazează pe mplayer si are o interfata intuitiva
- VLC – nu cred ca mai este nevoie de descriere
7. Grafică
- GIMP – este o aplicație pentru editarea imaginilor
- Inkscape – este o aplicație de desenare vectorială
8.Management fotografii
- digiKam – este un program de gestiune a fotografiilor
- showFoto – este o aplicație de editare a fotografiilor
9. Utilitare
- MC – un utilizator asemanator cu Total Commander din Windows
- VIM – editor de text
- KWrite – un alt editor de text
- k3b – program de scriere CD/DVD-uri
Vă invit să utilizați distribuția openSUSE și pentru orice nelămurire ne puteți contacta pe forum http://forum.suseromania.ro.
VLC 1.0.0
Wednesday, July 8th, 2009 by Lucian Oprea
Playerul Video LAN Client, pe scurt VLC, a ajuns la versiunea 1.0.0. Acesta oferă suport pentru multe formate audio și video fiind open source.
Este disponibil pentru a fi instalat la adresa http://www.videolan.org/vlc/download-suse.html pentru următoarele versiuni de openSUSE: 10.3, 11.0, 11.1.
Codul sursă este disponibil la adresa http://www.videolan.org/vlc/download-sources.html.
openSUSE11.2 – Milestone3
Wednesday, July 1st, 2009 by Lucian OpreaopenSUSE11.2 – Milestone 3 este disponibil pentru testare. Imaginile în format .iso sunt disponbile pentru descărcare la adresa http://software.opensuse.org/developer. Această versiune include kernel-ul de linux 2.6.30, KDE 4.3 beta 2, GNOME 2.27.2, OpenOffice.org 3.1.1 Alpha, etc.
Atenție! Nu se recomandă instalarea acestei versiuni pe sistemele aflate în producție.
Upgrade Pidgin la 2.5.7
Saturday, June 27th, 2009 by Lucian OpreaAșa cum ne-am obișnuit la fiecare modificare mai serioasă a configurațiilor pe serverele de messenger yahoo apar probleme cu conexiunea.
Pentru utilizatorii de openSUSE care utilizează Pidgin rezolvarea acestei situații constă în realizarea unui upgrade la versiunea 2.5.7. Aplicația este disponibilă la adresa http://software.opensuse.org/search, unde se efectuează o cautare după cuvântul “pidgin”.
Spor!





